pentru ca nu merit

am uitat sa spun: ma incearca o groaznica sila vis-a-vis de oameni. de altfel, nu pot sa-i numesc in felul asta caci mult prea des si mult prea in ochii mei mi se dovedesc a fi parte din alte specii, nimic nu ma leaga de ei in afara de o aparenta fizica de care mi-e si rusine odata ce sesizez similitudinea.
in rest, sunt aici acum ca sa-mi defulez propriile neputinte. sa constat iar cum toate lucrurile sunt pe dos si cum ar trebui sa-mi inventez o alta lume ca sa pot supravietui. desigur, sunt intr-o pasa proasta. pana maine cand imi voi bea cafeaua in curte si voi mangaia pisicul negru indragostit de mine, imi va trece. desigur, doar pasa proasta, desigur o sa adopt aceleasi ganduri optimiste ca de obicei pana cand aceeasi realitate in care nimic nu se castiga pe merit ci doar printr-o suma de coincidente stupide numite mai apoi bombastic destin, o sa ma plezneasca peste ochi. se intampla asta destul de des, mentionez. probabil o sa devin...acra, sau cum se zice. fucking bitter?!
sunt destul de obosita desi am venit sa ma relaxez. o zi mi-a fost de-ajuns. acum 'm-am spurcat'.