multa vreme

mi se adreseaza aceleasi intrebari la care trebuie sa repet aceleasi raspunsuri. se pare ca mai sunt si alte persoane care nu inteleg concret ca a trecut multa vreme si ca intre timp vietile sunt altfel, cu alte persoane in ele, cu altele plecate pentru totdeauna. am aceleasi tristeti si dezamagiri, acum mai asumate ca niciodata. acum macar stiu ca nu conteaza ce stiu ci conteaza ce simt. traduse toate astea in vise, sesizez ca fug de rup pamantul de orice apropiere, e prea tarziu acum, prea s-au dovedit lucrurile urate. si apoi...nu se termina atunci cand se termina, totul tine de raportare. dezamagita de tot, atat de nefericita inainte incat sa 'aleg' cel mai mare rau in favoarea celui mai sperat bine. pe de o parte, exact asa a fost, vremea multa nu a trecut dar au trecut toate declaratele sentimente. aproape ca nici nu vreau sa-mi amintesc in ce plastic hal am putut sa asociez cuvintele de...dragoste. nu numai ca nu au insemnat nimic, nici n-au meritat timpul dedicat lor.
imi pare bine ca in sfarsit trece anul asta, ca trecutul e din ce in ce mai trecut si poate amintirile ramase si intrebarile la care inca mai trebuie sa raspund o sa se dea uitarii de toata lumea. n-o sa inteleg probabil niciodata cum de s-a renuntat asa usor la 'toata viata', de ce, dupa cum mereu am presupus, am fost doar un fel de model care a incaput intr-un tipar deja creat si deci lejer inlocuibil, ... dar si cu asta ca si cu tot restul din rest e necesara impacarea. la mine a trebuit sa treaca multa vreme sa ajung aici, sa dau raspunsuri, sa simt ca nu a fost deloc asa cum am crezut atunci, sa pot sa dau vina si sa imi si accept vina pentru ca la final sa decid ca nu exista vina de impartit iar daca ar fi, cantitatile nu conteaza, nimeni nu castiga aici. dupa, poate ca da, dar aici nu mai depinde real de cat de 'vertical' esti ci de prea multe coordonate ca sa-ti asumi vreun merit sau dimpotriva(all your choices are half chance, btw).
si nu in cuvinte spun asta desi de litere ma folosesc, acum stiu in mine.