desespero

cand am auzit/vazut melodia asta redescoperita acum nu intamplator, mi-a strigat prin toate sunetele si imaginile a disperare; parca e o jale prelunga si o deznadejde dincolo de ce poate cuvintele in fapt spun.


iar poezia asta amintita in intreg contextul ei inocent aseara..are la randu-i aceeasi idee ..disperata. prima oara descopeream versurile ei scrise pe o banca intr-un amfiteatru si pentru ca la vremea aia nu-i stiam autorul, am crezut o vreme ca e opera vreunui student cu talent. am copiat-o si apoi am cautat-o pentru ca niste ani mai tarziu presimtirea de atunci sa se adevereasca in propria-mi viata. e bizar cum desi nimic din mine atunci nu avea cum sa se regaseasca in versurile alea, mi se adresau direct intr-o limba pe care inca nu o vorbeam dar cu siguranta, o stiam deja.

acum ma exprim perfect in ea.

In fiecare zi

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista;
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare