remote

nu am prea mult timp la dispozitie sa procesez cele abia petrecute. si deci nu o fac. iluzia unui alt inceput ne prezinta sub straturile ei colorate, realitatea unui nou sfarsit. si cu el trebuie sa ma obisnuiesc, si pe el trebuie sa mi-l explic. iar nu e relevant sa dau vina desi ar fi relevant macar sa imi insusesc cauzele care au dus (iar) aici. e cam ciudat acum sa ma privesc in oglinda, parca ma uit la altcineva, pare sa arate la fel dar sigur e un impostor.
si spuneam cu ceva timp inainte, muncesti atat sa ajungi la un echilibru oarecare pentru ca intr-o singura clipa sa il dai complet peste cap. now what?
probelma e ca nu am suficient timp si deci o sa las lucrurile exact asa, o sa ma prefac o vreme ca sunt aceeasi si o sa fac aceleasi lucruri, ma trezesc mai departe dimineata, imi fac la fel micul dejun, iau aceleasi mijloace de transport pana la munca, intru in contact cu aceeasi oameni, port aceleasi discutii si afisez acelasi zambet nepreocupat. daca ma intreaba totusi cineva ce s-a intamplat, o sa raspund, bineinteles, nimic.
merg mai departe, doar ca nu 'si asa'.