putem sa vorbim ore intregi despre cat de apatica sunt eu , dar stim amandoi ca avem de-a face cu reactii in lant.
pot chiar, daca insisti, sa cred ca sunt acra/amara/bitter/whatever si sa asociez poezii starii, toate la obiect si asortat alese, dar eu stiu mai bine decat oricine cata viata este in mine. cum entuziasmul exista si doar modul de accesare a lui s-a schimbat, cum emotia este si ea aici permanent dar nu e momentan provocata intru iesire la suprafata. nu are sens sa (te) intrebi ce e de facut, nu am raspunsuri de dat si daca vrei sa recunosc ca e vina mea, o fac. daca as sti ce anume provoaca sau omoara un sentiment, as fi avut rezolvate multe din problemele actuale. deci mai bine nu analiza, nu exista o explicatie.
cand aproape ca imi dau eu insami verdictul de lipsita de speranta, se intampla sa apara ceva de nicaieri care sa ma impresioneze pana la lacrimi sau pana la ras in hohote.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu