joy de joi

nu stiu cum se face ca de cele mai multe ori uitam sa facem ce ne place. prea ocupati ne pierdem incetul cu incetul din vedere. tot ce odata ne facea sa fim plini de entuziasm dispare treptat in noianul de zile care se tot aduna.

eu mi-am luat bicicleta acum cativa ani tocmai in cautarea sentimentului pe care stiam ca-l mai am din moment ce la orice trecere a vreuneia prin fata mea, mi se sucea gatul de invidie. si a fost un traseu in sine de parcurs pana am cumparat-o, o voiam de multa vreme deja si abia dupa lungi discutii, am abandonat orice prejudecata si am achizitionat-o. asta era acum ... 3-4 ani si tin minte vara aia perfect, cum ieseam in fiecare zi si seara si reinvatam ceva ce nu se uitase niciodata: bucuria de a face ce-ti place.
dar nu am fost deloc constanta in trairea ei si, din alte motive ce-mi ocupau tot mai mult timp si ma ocupau treptat si pe mine, am abadonat-o, mutand-o de pe un balcon in altul, lovindu-ma de ea ca de un alt lucru in calea mea importanta.

odata desenam. odata cand eram mica si chiar mai tarziu prin liceu desenam tot timpul. dintotdeauna mi-a placut, dintotdeauna am desenat mai bine decat altii, imi aduceam desenele la scoala si toti colegii se buluceau in spatele meu sa le vada. odata imi doream sa fac lucruri in legatura cu asta, eram incurajata sa merg mai departe, mi se spunea chiar ca am talent dar, dintr-un soi de modestie vecina cu frica, am decis de una singura ca sunt altii mult mai buni decat mine si am lasat-o balta. ce n-am stiut atunci era ca as fi putut sa aprofundez, sa devin mai buna cum de altfel si devenisem in timp fara niciun ajutor, doar exersand si exersand, de la un desen la altul, invatand sa ma uit corect in jur, sa descopar umbre si forme, sa ma joc cu trasaturi si sa fiu exagerat de mandra cum prin nu stiu ce miracol reuseam sa redau un chip, o expresie, toate pe o foaie alba. cand mi-au fost aruncate toate desenele la gunoi din greseala, am simtit ca s-a aruncat si cu o parte din mine...
si in loc sa perseverez, mai mult ca o intamplare amestecata cu teama de esec, am pus creionul jos si am lasat iar viata sa-mi poarte pasii pe drumuri de altii inventate.

in vara asta mi-am reluat obiceiul de a iesi cu bicicleta, de curand mi-am amintit sa desenez, putin cate putin ma regasesc recastigandu-mi bucuriile si traindu-le iar ca parte din mine. si piesa cu piesa ma pun la loc uitand sa ma mai uit.


si zbor:

:)