p.s.

daca trecutul de acum ar fi fost prezent atunci, ce timpuri am mai fi trait! daca toate cuvintele s-ar fi dat peste cap si s-ar fi transformat in fapte, ce destin am fi scris!

oscilez intre a ma lua la palme si a ma mangaia ingaduitor pe crestet. ramane doar o privire in gol si o intrebare al carei raspuns il stiu deja. mai departe e inaintare.

cu toate impresiile de regret create si chiar asumate(bine m-am regasit), s-a inteles ceva gresit. nu te regret pe tine asa cum te stiu si asa cum te-am lasat, regret tot tinele care puteai fi si nu ai fost si nici nu esti, cu atat mai mult acum nu esti.(acum macar e explicabil, atunci era doar mirabil) visez la cuvinte pe care nu mi le-ai fi spus niciodata si la atingeri cu care m-ai bucurat doar o ultima data, imaginez reactii pe care ti le-ai fi reprimat, imi doresc tot ce iti este imposibil sa faci ..., si realizez repetat tot ce stiam si atunci cand ai plecat: eu nu. nu asa, nu atunci, nu acum.

doar daca.

p.s.: daca nu exista in realitate. realitatea nu exista in forma ei sperata. adevarul e ca e cam tarziu chiar si pentru ping-pongul asta teatral