ceva

poate e nevoie sa cad pe jos ca sa inteleg ca ceva e in neregula.

intotdeauna am suportat cu stoicism raul, pe scaun la dentist, cand imi ia sange, cand ma apasa prin vreun loc bolnav. 'doare?' sunt intrebata sistematic. 'nu. e suportabil'. intotdeauna acelasi raspuns, de teama, parca, sa nu-l ingrijorez pe cel care trebuie sa-mi provoace durere ca sa-mi faca bine. astept binele cu interes si deci ..suport. raul in sine e considerat drept o cale de acces.
faptul ca revine constant nu ma face sa cred ca poate e de fapt invers. e doar un mod de a privi lucrurile care sunt, in ansamblu, aceleasi. nu imi tai craca de sub picioare, asta sa fie clar, nu imi argumentez esecul cand are loc ci caut sa-l depasesc. sunt o luptatoare:) si da, zambesc..pentru ca si asta intra in categoria sunt frumoasa si desteapta si bogata , deci o partida excelenta:)) nimic mai fals dar de ce sa nu vad binele din rau, cand inca mai pot. nu o sa mai pot pe la... 50-60 ani daca-i mai apuc si daca si daca.
dar asta nu e neaparat bine, sa crezi in bine , sa suporti raul in loc sa-l combati cumva. asta daca e sa vorbim general si in general nu imi place sa intru in particular, mai ales cand e la vedere. ar trebui sa folosesc prescurtari sau linkuri la ce ma refer dar deh, accesul e interzis, nu(-mi) permit explicatii .
e rau , e rau pana o sa fie bine, e bine, e bine pana o sa fie rau. si intre tot timpul intre alb si negru, avem tot felul de nuante care dureaza ceva mai mult.

si de fapt voiam sa zic cu totul si cu totul altceva;