timpul pierdut tot timp* ramane

ma uit la o poza cu mine in care nu am iesit tocmai bine si imi pare ca am riduri. e foarte posibil sa fi fost de la expresia fetei, deloc fericit surprinsa, e foarte posibil sa fi fost de la soare care imi aprindea pe chip toate neregularitatile pielii. e de asemenea posibil sa fie de la ani, nu mai sunt atat de tanara. si nici nu ma mai simt, daca e sa fiu onesta fata de mine.
uitandu-ma in urma cum inca mai am obiceiul, constat si eu ca timpul a trecut in nenumarate feluri. comparand cu prezentul singur si neafectat intr-atat de asta, nu pot sa spun, ca tine, ca a trecut degeaba. nu retin ca vreodata, in toata existenta mea confuza, sa imi para ca am pierdut timpul cu cineva. cu atat mai mult mi se pare trist cand cineva concluzioneaza ca a pierdut timpul cu mine.
diferenta este, probabil, ca eu nu mi-am avut scris dinainte scopul cu nimeni intamplat in calea mea. nu mi-am dorit o anume linie de finish si nici nu am luat-o rational in calcul. nici mai tarziu, cand deciziile luate de mine s-au dovedit a fi fundamental gresite si prejudicioase la adresa multor evenimente ulterioare, nu am crezut cu adevarat ca vinovatul este numai celalalt in felul in care au decurs lucrurile si deci, cauza a timpului pierdut.
as fi putut sa fac altfel, imi spuneam, imi propun sa fac altfel alta data, conform proverbului omul cat traieste, invata. si am tot invatat...nu neaparat din greseli pentru ca nu stiu cine poate spune convins ca este ceva gresit in chestiuni ale sentimentelor. de fapt..stiu cine ar putea spune, stiu cine mai spune ca i-am pierdut anii tineri.
tin minte o singura data cand am simtit ca vreau sa raman pentru totdeauna alaturi de cineva. a fost un moment pe care pot sa-l specific , stateam amandoi pe bancheta din spate a unei masini, ne tineam de mana si, cand el vorbea de planurile lui intr-un alt oras, ma gandeam ca as abandona totul de aici ca sa fiu cu el toata acolo. fara alte elemente de decor. si apoi nu a fost asa si apoi nu mi-a parut atat de rau ca am trait momentul ala cat ca s-a incheiat sentimentul ala.

poate ca e o problema de exprimare, mai sper. poate nu a vrut sa spuna asta, desi prea repeta amar acelasi refren solitar.

eu mai pot sa zic, rememorand..ca da imi pare rau ca s-a intamplat asa, ca am inteles mai greu ca cel mai bun dintre toti ce au fost nu e acelasi lucru cu cel mai bun pentru mine si da, imi pare bine ca acum stiu asta si, cand timpul va veni, voi sti sa fac diferenta. poate.




*trait