rapture

aceeasi nevoie bolnava de entuziasm in viata mea. aceeasi nevoie de extaz, de traire, de puternic pasional, de nebunie. aceeasi nevoie ce-mi zadarniceste orice tip de viata normala pe care as putea sa o am. daca nu as avea meseria pe care o am si daca nu mi-ar oferi macar o parte din toate astea, chiar nu as gasi nicio motivatie sa ma trezesc si sa ma duc in fiecare zi. din fericire, nu ar fi chiar atat de grav daca nu as mai munci. din nefericire, nu am invatat niciodata sa ma conformez. asa am fost crescuta, iresponsabila, alintata si altele care nu-mi fac un renume bun. nu, nu sunt un angajat model, sunt genul care lipseste daca se simte rau sau daca intr-o anume zi se simte depasit de tot si are nevoie doar de o plimbare in parc... de timpul ala luat inapoi. cat imi permit sa fac lucrurile astea, le fac. si nici nu o sa-mi mai fac atatea procese de constiinta iar acum, in zilele noastre nu o sa ma mai plang de timpul pierdut in loc de lucrat -nu din vina mea- si o sa-mi aduc aminte de anul trecut in care lunea munceam de la 8 dimineata la 8 seara si toata saptamana eram ocupata pe toate planurile. si obosita, atat de obosita incat uitam sa ma mai bucur. si in consecinta, in zilele mele care-mi sunt oferite parca in compensatia celor ale lor, o sa le primesc si o sa le plimb pe strazi, ca ieri de exemplu, ca saptamana trecuta...

bucuria descoperirii... nu se poate compara cu nimic. de la celalalt om pe care il intuiesti frumos si pentru tine si alte surprize delicioase ce-ti incanta noptile de vise si zilele de promisiuni, de la un autor sau o carte care te tine treaz cand ar fi trebuit sa dormi numai sa vezi ce mai e acolo intre paginile alea fermecate- de la gellu naum incoace nu am mai trait extazul ala in fata unei carti: fiind cel mai recent(nu mai vorbesc de placut alte carti care e un sentiment comun:D), pana la muzica pe care o asculti dintr-odata cu o alta atentie, fascinata ca niciodata... eu pana acum 2-3 saptamani nu eram deloc impresionata de bruce springsteen, auzisem de el, ascultasem asa in treacat cateva melodii, nimic nu-mi trezise dorinta sa mai caut sa mai vreau cum mi s-a intamplat de curand. si asta intr-o pizzerie intr-o pauza de masa...era el in surdine si de el m-am indragostit pe loc.
e un moment cand vezi altfel lucrurile care poate au fost mereu la fel. e un moment in care tu nu mai esti la fel si tresari odata cu celalalt in aceeasi lumina care pare sa invie.

si e bolnava nevoia asta a mea...pentru ca doar pentru ea stiu sa traiesc.