icarus

momentan ma simt asa. din motive de para cam grea atarnata de picioare, nu-mi pot lua zborul spre soare. stie toata lumea povestea lui icarus? daca nu, recomand recitirea. conform legendei, soarele poate fi si el foarte periculos.
asadar, cauzele sunt obiective si eu sunt legata la sol pentru inca o scurta vreme. in timpul care e plecat, apreciez si eu ca stau prea mult in ganduri. interpretez prea mult, inteleg subintelesurile mai inainte sa vad intelesurile. de obicei sunt atat de la vedere incat imi scapa atentiei. si parca din seninul seninului, iata-l lipsit de nori(daca afara ploua acum, macar inauntru sa fie soare), mi se pare clar ca nu conteaza tot ce am pierdut atata timp sa analizez. nu e relevant nimic din ce credeam ca e, nu ma ajuta la nimic macinarea asta in gol, orice poezie pe tema parerilor e de prisos. pur si simplu nu mai conteaza. nu trebuie sa stiu ce se intampla dedesubtul unor actiuni ce mie imi par stranii, nu trebuie sa dau nicio replica desteapta, nu mai trebuie cuvinte de nici un fel adaugate sub nici o forma de post scriptum. zbuciumul are un final si finalul lui e acum. ramane linistea si zborul ce va sa vina la timpul lui. de aici de sus e o priveliste incantatoare in momentul de fata.