de la un punct incolo incepi sa vezi lucrurile altfel. de la un punct incolo chiar si faptul ca te (mai) doare ceva devine fapt cotidian pe care aproape ca l-ai ignora daca nu te-ai mai opri din cand in cand din mers.( solutia: keep walking)
lucrurile sunt aceleasi, se aduna doar nuante care coloreaza inchis prezentul. cum explicam azi cuiva in scris, dupa vreme de framantat, trec peste. iar cand spun trec peste nu inseamna neaparat ca nu imi mai pasa cat ca am deja rezolvat cazul respectiv. e pus la locul lui, in dosarul lui cu toate concluziile lui. daca vrei, le mai pot revizui dar nimic mai mult, le recitesc cu voce tare, le explic cu argumente dar nu ma mai implic. a trecut vremea implicarii, acum traiesc si cu durerea aia cu care deja m-am obisnuit.(in viata te obisnuiesti cu orice, ca sa citez din clasicul vulg.)
pe de alta parte, aproape ca am inceput sa uit cum era sa nu mai fie rau. asa ca e ceva drum de parcurs pana la plus. dar nu-i nimic, se poate trai chiar si asa.
i chose life:)
http://newgreenfield.weblog.ro/google-tara-mea.html
RăspundețiȘtergeremy god! am fost in aceeasi sala cu ea!!!
RăspundețiȘtergerepoate era tipul ala care ne-a lasat pe noi sa iesim primele :))))
RăspundețiȘtergere:))))
RăspundețiȘtergeresi eu m-am gandit la asta:))
grasu' ala? nu, grin e fimeil
RăspundețiȘtergereda' din pacate, in afara de un prieten sau asa de-a lu' gore, pe care-l tot vad la concerte, nici n-am observat pe altcineva in sala aia. bine, si in afara de ala cu palarie :)