professionally speaking-reloaded

i try to keep it calm.
ia sa vad daca de data asta o sa ma pot exprima mai bine.. de simtit nu ma simt mai bine, dimpotriva. in ciuda calmului pe care ma decid sa-l afisez, in ciuda evidentei dreptati pe care o am, se pare ca imi cedeaza organismul:D
in continuare aceeasi poveste cu iz de putred, in continuare mizeria care nu inceteaza sa ma surprinda, in continuare oamenii care se dovedesc a fi niste cadavre ambulante cu singurul scop de a ne baga si pe noi ceilalti-inca vii- cat mai rapid in mormintele lor parasite.
dar sa nu fiu plastica.
de fapt nici nu stiu cum sa mai fiu, atat de tare ma depaseste tot ce (mi) se intampla. cum traiesc intr-o lume in care nicio regula invatata de acasa nu se aplica, cum la final, dupa ce expun intreaga situatie, mi se spune ca nu are sens sa ma bag, sa incerc ceva, sa ma bazez pe vreun ajutor..legal, sa imi demonstrez pana la urma dreptatea. pe nimeni nu intereseaza. in schimb mi se demonstreaza la nesfarsit ca e exact asa, ca nu ma pot baza pe nimic institutional vorbind, ca nu numai ca nu am incotro sa apelez, sa strig cu toate semnalele de alarma ca EI sunt pe dos, nu eu(ce dracului nu vedeti?!!!!), dar ... printr-o minune demna de secolul si de tara asta, tot eu sfarsesc cea vinovata si apta sa platesc anumite daune de ei inventate.
domnul dan puric pe care il urmaresc destul de rar si cu care in mare parte sunt de acord, cu precizarea ca nu ii impartasesc anumite idei preponderent religioase, tot sustinea ca asta e doar o etapa si ca la un asteptat moment dat , vom trai si renasterea patriei:) conform melodiei pe care o ascultam azi cu nesat si in care nu mai puteam sa cred(vezi mai jos:) ). ii admiram si invidiam deopotriva credinta pe care eu am pierdut-o treptat-ramanandu-mi in loc doar o vaga speranta-, cu toata mentalitatea mea de copil care mai crede in bine si rau. cu toata zbatarea asta la care sunt zilnic supusa intrucat traiesc efectiv in mijlocul unei haite de lupi in fata careia nu mai am nicio sansa. si cu toata sila, toata revolta pe care o simt, NU STIU ce sa fac sa supravietuiesc. nu am unde si nu am de ce si dincolo de toate dreptatile care nu imi vor fi acordate niciodata, caut intai sa ma salvez pe mine.
intai, sperand:


apoi, incapatandu-ma sa nu mor inainte de nervi, inima sau alte organe zgandarite
si la final, luand-o de la capat cu noile date inmagazinate. dar vie.

later edit: am citit dupa cele scrise mai sus asta, eu sigur nu m-as fi putut exprima asa, dar imi place sa cred ca ideea e 'cam' aceeasi.