vine vremea in care devii si subiect in povestea altcuiva. poveste trecuta, subiect ce mai pare prezent inca. vine deci vremea in care cuvintele iau locul intamplarilor si nostalgiile planurilor. sau sa nu le numim nostalgii? vine, ziceam, vremea in care te uiti la tine altfel prin ochii celuilalt si iti pare rau si bine si cel mai ades nu iti mai pare ca esti in azi-ul nimanui mai mult decat o umbra. si se duc si cuvintele si nostalgiile, toate se duc pierdute intr-un vant nevazut, pana cand ajungi sa le alaturi unui sir de alte cuvinte si alte nostalgii pe jumatate uitate, pe jumatate confundate intre ele, reamintite vag de dragul relatarii la o tigara, pe un alt geam, langa un alt corp ce vas proaspat devine inspre alte avantari in larg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu