sunt zile si zile, unele par mai bune, in unele mi se pare ca am un viitor, in altele sunt ocupata si preocupata, vorbesc chiar mai mult decat se cuvine despre locul meu de munca, sunt zile in care nu mai vreau si nu mai cred nimic. e o zbatere continua si apoi relaxarea ce nici macar nu consta in liniste, nici macar nu se include, daca e sa ma gandesc la semnificatia corecta, in definitie. e recuperarea respiratiei..sau catching breath pentru o noua luare de la capat. pentru ca trebuie, pentru ca vreau sa cred, pentru ca mi-e teama de abandon. am vazut ce se poate intampla daca ramai jos, iar eu asta stiu ca nu vreau.
mi-am impuiat capul cu niste citate inca de cand eram mica si tot insist sa mi le aplic. din alea motivationale dar inteligente totodata. depinde la ce te raportezi, depinde care e ideea dupa care te ghidezi.
in ciuda deselor si obositoarelor plangeri de mila, nu prea devine asta subiect de prima pagina la mine. de fapt, sunt zile si zile iar eu tot imi doresc, atat cat se poate cu ajutorul meu, sa se nimereasca mai lunga ziua in care sensurile sunt clare, bucuria prezenta si relaxarea conform definitiei- stare de spirit.
deocamdata nu e, nu e asa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu