eu nu mi-am facut temele la timp, deci inca nu pot sa ies la joaca.
ar trebui, deci, sa nu ma oftic:D atunci cand aud veselia din curte. altii au fost mai constiinciosi si acum au parte de rasplata muncii sustinute corect si la timp.
:) chiar mi-a placut comparatia asta a carei autoare nu sunt dar pe care o apreciez corespunzator si contextual.
din pacate, insa, nu prea am fost niciodata prietena cu expresia 'ar trebui' si cu atat mai putin cu cea categorica 'trebuie'. la mine nu e niciodata atat de simplu desi ma conformez la randu-mi timpurilor si povestilor lui. chiar daca nu ma incadrez programului. chiar daca receptionez ceva mai greu mesajul.
ii admir cu ciuda si nervi deopotriva pe cei carora le iese din prima totul. cei care se prind cum merg lucrurile si nu mai pierd timp intru implinirea scopului existential trasat deja. apreciez simplitatea si claritatea tocmai pentru ca eu una nu am acces la ele dar imi dau seama, iata, ca la altii se poate. fireste ca se poate si la mine pana la urma, nu sunt complet depasita...dar mi-e din ce in ce mai evident ca sunt decalata. iar asta in sine poate produce nenumarate probleme de adaptare. si de aici altele si altele caci nimic din ce se incapataneaza sa nu se potriveasca nu e fara efect..negativ. si apoi munca dubla. se aduna toate din urma si deja nu mai am de ales, trebuie sa fac fata.
tot ce ar mai trebui sa fac in incercarea asta tardiva de a-i ajunge din urma pe ceilalti, ar fi sa incerc sa nu trisez. chiar asa, lor cum de le iese? si ma intreb iar, daca ar fi sa mi se dea reteta, as sti sa o aplic?
pe de alta parte, cimitirele sunt un fel de parcuri. a fost destul de amuzant sa citesc in fata unui mormant un anunt pe care scria " acces cavou, nu blocati".
(nu am intentionat nicio legatura sinistra cu titlul:D)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu