tardiv

incerc sa dorm de doua ore. sunt atat de obosita incat numai gandul la vreo activitate oarecare, imi pare o corvoada.
si nu, nu reusesc sa adorm. nu reusesc nici sa dorm , nici sa fac altceva. reusesc numai sa ma gandesc la tot ce nu imi provoaca somnul, dar imi face rau. ar fi trebuit sa plec de aici in weekend, weekendurile nu le pot petrece aici. de data asta am fost prea obosita sa ma deplasez. acum suport consecintele.
la inceput era cam tot asa, numai ca atunci era insuportabil. orice noapte semana cu sfarsitul de saptamana de acum, trebuia sa o adorm cand deja nu mai aveam nico resursa, imi anesteziam toate nostalgiile prin trait la propriu clipa. mi-am confectionat chiar noi iluzii carora le-am pus etichete atragatoare, in asa fel incat sa 'de-abia astept' ziua urmatoare. intrucat simtisem prea mult timp ca imi lipseste ceva anume, am transformat acel ceva anume in realitate. prin puterea insistentei si a nevoii de intamplare. fireste, nu de ceva anume aveam nevoie, implinirea mi-a dovedit si asta. apoi a mai trecut iar timp pana cand, iata, nu-mi vine sa cred cat timp a trecut si cat de rau inca imi mai face orice amintire.
cum sa... inteleg?

era prima ninsoare din anul ala.omul acela intamplat in iarna noastra care ne-a intrebat daca poate sa ne filmeze pasii. pasii nostri imortalizati pe aleea proaspat ninsa. depasind momentul, mana in mana, mergeam mai departe