(*)

constat ca de la o vreme imi place mai mult sa fiu treaza decat sa dorm. altfel nu reusesc sa inteleg de ce, in ciuda oboselii atroce care ma stapaneste, insist sa nu ma culc. sa stau asa, fara niciun sens, cautand motive sa nu inchid o zi pentru a o incepe iar si iar si iar pe urmatoarea.
si astfel se confunda, nici nu mai cred ca e vorba de noapte versus zi, ci de tot procesul nesfarsit in sfarsitul lui, in care, iata, si pauzele imi par atat de mici incat vreau sa le lungesc taindu-le.
si nu reusesc decat sa-mi fie mereu somn:)

deloc usor.