friends are not forever

i have this friend who turned to be someone i know and say hi to now and then..

nu stiu ce se intampla ..dar pe masura ce trece timpul, oamenii din viata mea imi devin straini. cred ca si ei ma considera la fel, probabil e un proces ce are loc de pe ambele pozitii. ceva se intampla la mijloc si fara sa realizez exact momentul schimbarii, nici nu ne mai salutam. pot sa treaca luni de zile, pot sa treaca sarbatori, abia daca ne mai spunem cate un cuvant. eu nici nu mai simt nevoia sa o fac si nu stiu inca daca e ca rezultat al faptului ca ei nu o fac sau daca la mine s-a petrecut ceva.
instrainare.
si totusi cred ca de la ei vine:P de cele mai multe ori se intampla sa se marite sau sa isi gaseasca pe cineva stabil in viata. preocuparile se schimba, domeniile de interes la fel, eu nu mai prezint 'scop'. de ce sa mai vorbeasca/vada cu mine daca au deja cu cine sa faca toate astea..
am inteles ca si eu faceam la fel..numai ca nu constientizam, mi se parea ca da, intr-adevar ma vad mai rar cu anumiti prieteni, dar nu ma simteam neaparat mai departe de ei. poate doar simteam ca am mai putin timp, si chiar aveam mai putin timp. timpul care era considerat inainte liber devenise timp de petrecut impreuna, asadar era greu de impartit in mai multe ratii. si aici aparea alegerea..alegeam sa fiu cu el. asta nu insemna pt mine atunci ca desconsider pe cineva.

this friend.. nici macar nu ma mai saluta, ca sa nu mai zic de restul lucrurilor care inainte ne erau atat de firesti. aici e clar ca schimbarea s-a produs la ea si nu la mine. dintr-odata nu mai conteaza pt ea ce mai fac eu, probabil de cand e mult mai important ca ea face altceva. si nu pot sa tot revin intreband diverse cand feedback-ul e mereu aproape inexistent. si zambetele alea dupa fiecare propozitie, de parca 'hai ca ma straduiesc sa fiu amabila, a se sublinia, hai uite ca sunt aici si vorbesc cu tine cand am atata treaba '. de fapt, nici nu conteaza ce mai e in spatele atitudinii asteia, i'm just sick of it.
dar ma mai incearca o parere de rau, cum ce era a devenit nimic..si intrebarea legitima..ce mai era daca s-a transformat in nimic?

si alte povesti de prietenie care s-au incheiat in timp. de la altele simt doar ca am luat o pauza care odata terminata, parca reluam de unde am ramas. si e acelasi sentiment cald pastrat revenit doar pe parcursul reintalnirii. in restul timpului insa, aceeasi instrainare.

probabil tine doar de omul potrivit la timpul potrivit, prieteni din scoala, din copilarie, din liceu, din facultate, din blog:P, din curiozitati de intamplari. cu unii povestea merge mai departe, cu altii nu. ma intreb insa mereu pana cand.
pentru ca pana la urma , se stie, nimic nu este pentru totdeauna.